Avem onoarea să ne prezentăm!



Fundația "Solidaritate - Patrie și Onoare" a fost înființată în anul 2003, din nevoia de a se crea un cadru organizat - în condițiile prevăzute de legislația în vigoare - pentru materializarea spiritului de solidaritate și întrajutorare colegială față de personalul în activitate, precum și pentru cadrele militare în rezervă și în retragere din SRI, care se confruntă cu probleme grave de sănătate sau sociale, ce necesită cheltuieli foarte mari și depășesc resursele proprii și familiale.

Scopul fundației îl constituie, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Statut, sprijinirea materială a personalului militar și civil în activitate din SRI, a salariaților RASIROM, a membrilor Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din SRI și a celorlalți pensionari ai Serviciului, care se confruntă cu situații medicale sau sociale deosebite.

Totodată, fundația acționează etapizat în funcție de resurse și posibilități, pentru îndeplinirea, în acord cu scopul prevăzut de Statut, a următoarelor obiective:
- cultivarea tradițiilor istorice ale serviciilor naționale de informații ale României, promovarea cultului eroilor și cinstirea lor;
- organizarea de activități menite să conducă la consolidarea coeziunii, a spiritului de solidaritate și întrajutorare colegială și la promovarea valorilor moral-civice, patriotice şi culturale, specifice personalului din domeniul securităţii naţionale;
- inițierea și dezvoltarea de relații de colaborare cu alte organizații neguvernamentale similare.

Conducerea și administrarea fundației sunt asigurate de Consiliul director care, în prezent, este compus din 9 membri, dintre care au fost aleși președintele, vicepreședintele și un secretar.

Copyright ©2014 FSPO | Toate drepturile rezervate
Reproducerea totală sau parțială a materialelor din acest site este interzisă.